În zilele de 22, 23 și 24 august 2025, între orele 09:00 – 20:00, pe bd. Dacia 26, organizăm un nou eveniment dedicat produselor autentice și tradițiilor locale: „Târg cu Tradiție”.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere:
– produse alimentare de casă,
– fructe și legume de sezon,
– articole lucrate manual,
– suveniruri autentice și daruri cu suflet,
– miresme și culori ce aduc vara mai aproape.
Târgul reunește meșteșugari, producători locali și oameni pasionați, care pun grijă și creativitate în tot ce fac.
Pretura sectorului Botanica vă invită să petreceți momente plăcute, să sprijiniți economia locală și să redescoperiți frumusețea lucrurilor simple, făcute cu dragoste și respect pentru tradiție.
Vă așteptăm cu drag pe bd. Dacia 26, într-o atmosferă caldă și prietenoasă!