Lucrări din cadrul proiectului „Amenajarea scuarului din str. N. Titulescu”

Lucrări din cadrul proiectului „Amenajarea scuarului din str. N. Titulescu”

        La 26 august 2021 Consiliul Județean Buzău a adoptat  Hotărârea nr. 164 și în art. 4 (1) și 4 (2) prin care fost aprobată cofinanțarea  proiectului „Amenajarea și modernizarea Scuarului din strada Nicolae Titulescu,  mun. Chișinău” în valoarea de 50.000 euro. La data de 13 octombrie 2021, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat prin decizia sa, cofinanțarea din partea Consiliului Județean Buzău, în sumă de 50.000 euro, pentru implementarea și realizarea proiectului „Amenajarea și modernizarea Scuarului din strada Nicolae Titulescu, mun. Chișinău”.  

         În luna octombrie a.c. au început lucrările de amenajare a scuarului din strada Nicolae Titulescu. Anterior au fost demontate bordurile și asfaltul vechi și s-a lucrat la evacuarea acestora. La etapa actuală se execută lucrările de terasament, trasarea cailor pietonale și montarea bordurilor.

În continuare urmează lucrări ca:

- Instalarea sistemului de irigare;

- Instalarea sistemului de iluminat public;

- Trasarea rețelelor electrice pentru instalarea pilonilor de iluminat;

- Instalarea mobilierului urban;

- Conectarea zonei la WI-FI;

- Montarea camerelor de supraveghere video.