Continuă demontarea gheretelor din sectorul Botanica

Continuă demontarea gheretelor din sectorul Botanica

Continuă demontarea gheretelor din sectorul Botanica

 

Pe parcursul săptămânii curente au avut loc mai multe lucrări de evacuare a unităților de comerț. Trei agenți economici au preferat să demonteze benevol gheretele astfel, conformându-se solicitării Preturii de sector.

Prin decizia luată ei scutesc bugetul municipal de cheltuieli în plus și respectă cerința obligatorie stipulată în schema de amplasare care prevede obligația de a evacua unitatea comercială la prima solicitare a Preturii de sector.

Au fost demontate și evacuate benevol unitățile comerciale  str. Burebista, 91, 93, str. Sarmizegetusa, 43/4, precum şi două gherete pe şos. Munceşti, 170.

Lucrările au fost executate sub supravegherea Secției social-economice.

Terenurile eliberate urmează să fie readuse la starea inițială.