În contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece, pe parcursul nopții de 16 februarie, în sectorul Botanica s-au desfășurat lucrări neîntrerupte pentru asigurarea siguranței circulației pietonale și rutiere.
Serviciile municipale au mobilizat tehnică specializată și echipe de muncitori, intervenind pentru înlăturarea zăpezii și aplicarea materialului antiderapant. Prioritate au avut străzile intens circulate, trotuarele principale, accesul către instituțiile de învățământ și medicale, stațiile de așteptare a transportului public, precum și scările și pasajele subterane.
La această oră, echipele de profil continuă intervențiile, atât mecanizat, cât și manual, pentru deszăpezirea și combaterea ghețușului pe străzi, trotuare, treceri de pietoni și în preajma instituțiilor de menire socială.
Facem apel către locuitorii sectorului să circule cu prudență și să respecte recomandările autorităților.

În cazul înregistrării unor situații problematice în contextul condițiilor meteo, locuitorii orașului sunt rugați să apeleze Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau la numărul unic de urgență 112.