Jump to Navigation
Portile Orasului

Au fost stabilite locații pentru organizarea comerțului ambulant cu produse agricole pe perioada stării de urgență

Data: 
Vineri , Aprilie 10, 2020
Imagini: 

În scopul susținerii producătorilor agricoli autohtoni privind realizarea produselor lor și executarea prevederilor pct. 17, 18 din Dispoziția nr. 15 din 08.04.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, Pretorul sectorului Botanica, dl Boris Prepelița a emis Dispoziția nr. 34 din 10.04.2020 „Cu privire la dislocarea locurilor de comerț ambulant cu produse agricole pe perioada stării de urgență în sectorul Botanica”. Astfel, au fost identificate mai multe locații pentru organizarea comerțului ambulant cu produse agricole, pe perioada stării de urgență, până pe data de 15 mai a.c.

În locurile pentru comerț ambulant vor activa doar producătorii agricoli, fermieri autorizați (Gospodăriile Țărănești) și vor fi amplasate pe următoarele adrese:
- bd. Cuza-Vodă, 30/1, intersecție cu str. Independenței, (5-6 unități comerciale);
- bd. Traian, intersecție cu str. Independenței, (5-6 unități comerciale);
- str. Independenței, 48, (4-5 unități comerciale);
- str. Matei Millo, intersecție cu bd. Dacia, (4-5 unități comerciale);
- șos. Muncești, 170, intersecție cu str. Pandurilor, (2-3 unități comerciale).
Programul de activitate al punctelor de comerț a fost stabilit între orele 6.00 – 14.00. Comercianții sunt obligați să asigure regulile de protecție și prevenire a răspândirii virusului Covid – 19.
Producătorii care doresc să-și vândă marfa la una din aceste locații, urmează să depună o solicitare în adresa Preturii sectorului Botanica sau să depună solicitarea on-line, la următoarea adresă de e-mail: pretura.botanica@pmc.md anexând următoarele documente:
1. Cererea în formă liberă privind eliberarea autorizației;
2. Certificatul de la Primăria locală care adeverește faptul aflării în posesie a terenului arabil și că este producător autohton;
3. Copia Extrasului din Registrul de Stat (în cazul Gospodăriilor țărănești, Întreprinderilor Individuale, S.R.L.).
4.Certificat privind calitatea producției de la Agenția Naționala pentru Siguranța Alimentelor.
 
Dispoziția sus-menționată poate fi descărcată mai jos.